Kings Education: Calea către o licență în SUA
Alături de Kings Education poți aspira la universități de top din SUA.
Universitățile din SUA sunt cotate ca fiind printre cele mai bune din lume. La Kings, poți aspira spre
obiective care păreau imposibil de realizat. Cu programul nostru unic de dezvoltare academică și
consiliere personalizată, studenții noștri au acces la unele dintre cele mai bune universități din SUA. Unde
vei absolvi?
Inserează aici graficul cu universitățile incluse în top 100
În acest moment, probabil, nu știi încă ce universitate, ce program de licență sau ce specialitate ți se
potrivește. La Kings, nu este necesar să iei decizii pripite, care să îți afecteze viitorul pentru totdeauna.
Aceasta pentru că, prin combinația noastră unică de școli gazdă și școli de instruire, vei avea întotdeauna
posibilitatea de a alege universitatea dorită.
Ți se va acorda timp și vei primi îndrumare personalizată din partea unor consilieri educaționali pentru a
lua decizia corectă referitoare la viitorul tău profesional. Reușita ta este garantată, iar preferințele tale
rămân deschise.
Campus Plus
Îndrumările noastre sunt gândite pentru a se integra în flexibilitatea unică a sistemului de transfer
universitar din SUA. Aceasta înseamnă că după primul an, poți, fie să rămâi să studiezi același domeniu,
fie să alegi să îți finalizezi studiile de licență, având la dispoziție o întreagă gamă de opțiuni pentru
specializări universitare, de pe întreg cuprinsul Statelor Unite ale Americii.
Inserează aici graficul cu avantajele oferite de Kings
Toate modulele academice sunt predate de cadre didactice universitare cu participarea interactivă a
tuturor studenților. Aceasta înseamnă că vei studia și te vei afla laolaltă cu studenți americani, locuind
în campus chiar de la începutul cursului. Diferența este că vei învăța în grupe cu un număr restrâns de
membri și vei beneficia, de asemenea, de serviciile oferite de universitate pentru alcătuirea unui profil
personal și pentru consiliere specială, prin care se dezvoltă competențele specifice și cunoștințele de
care studenții au nevoie pentru a reuși în sistemul universitar american. Aceste servicii sunt furnizate de
personalul universității, în cadrul centrului nostru din campus.
Studenții noștri pot alege între mai multe module academice și pot obține credite prin intermediul a 4
specializări diferite:
• Afaceri și Economie
• Știință și Matematică
• Științe sociale și umaniste
• Artă și comunicare
Creditele acumulate sunt valabile pentru a trece în anul al doilea sau pentru un transfer la alte
universități în anul al doilea. Beneficiile sistemului de transfer practicat de Kings Education includ:
1) Scutirea de cerințele impuse de teste de tip TOEFL / SAT
2) O concurență mai mică pentru intrarea în anul al doilea sau al treilea
3) Timp pentru considerarea propriilor opțiuni si pentru a face alegerea potrivită
4) Consultanță de specialitate oferită de consilierii de la Kings privind opțiunile de specializare
profesională
5) Timp pentru îmbunătățirea notelor și pentru obținerea de rezultate superioare.
Totul va fi nou pentru tine în primul an – cultura, stilul de viață, limba, sistemul de învățământ – așa că
este de înțeles de ce ar trebui să îți începi studiile în cadrul unei universități cu un număr relativ mic de
studenți, unde să poți beneficia de sprijin personal, grupe cu un număr mic de membri și o comunitate
prietenoasă.
La Kings te vei bucura de tot ce este mai bun în două direcții: vei cunoaște entuziasmul de a fi un
proaspăt student într-un nou campus și vei primi sprijinul unei echipe prietenoase, ca cea de la Kings, al
cărei rol este să te facă să te simți fericit. Kings Center, aflat în campus, este locul unde poți obține tot
ajutorul și sfaturile de care ai nevoie.
Programul nostru riguros de sprijin al studenților este conceput pentru a-ți asigura o acomodare rapidă
la viața într-un colegiu american. Acest program este menit să îți pună în evidența și să îți sporească
potențialul intelectual, de la nivelul de cunoaștere a limbii engleze, la abilitățile de studiu sau la
experiența extracurriculară.
Astfel, în anul al doilea, vei fi un candidat la fel de puternic în ceea ce privește opțiunile de transfer, ca
orice student american.
Locații
La Kings, poți alege, pentru primul an de studiu, următoarele orașe în care poți primi un loc pentru
cazare: Boston, New York City, Statul New York și California.
Boston, Pine Manor
Avantajul oferit de Boston
Opțiune
Boston este unul din cele mai apreciate centre universitare din SUA, dacă nu din lume. Aici există mai
multe colegii și universități decât oriunde în oricare alt oraș din lume.
Locație
Acest oraș trepidant, minunat și plin de energie este un centru prosper pentru afaceri, tehnologie și
cultură. Aici poti găsi deopotrivă istorie, o mare scenă sportivă și o atmosferă cu adevărat internațională,
cu studenți din întreaga lume, care au făcut din Boston propria lor casă.
Economie
De asemenea, Boston este locul de start pentru mai multe companii decât oricare alt oraș american.
Multe companii multinaționale își au, de asemenea, sediul principal aici. Oportunitățile de carieră după
absolvire sunt, prin urmare, imense în acest puternic centru comercial.
Îți vei petrece primul an în Boston, una din capitalele educaționale ale lumii, în frumosul campus al
Colegiului Pine Manor. Acesta este unul dintre cele mai atractive campusuri de pe tot cuprinsul Noii Anglii.
Terenul de aproximativ 24 de hectare este situat în Chestnut Hill, una din suburbiile cele mai elegante și
exclusiviste din Boston, dotat cu facilități excelente pentru învățare, sport și recreere.
Situat la numai 20 de minute de centrul orașului Boston, folosind mijloacele de transport public, Colegiul
Pine Manor oferă studenților atât un campus liniștit și sigur, un perfect mediu pentru învățare, dar și
accesul facil la centrul Bostonului, unde studenții se pot familiariza cu priveliștile și muzica orașului.
Specializări
• Biologie
• Management
• Psihologie
• Comunicații
Criterii de admitere
GPA: 2,5
TOEFL: iBT 61
IELTS: 6,0 general
SAT: nu este necesar
Cazare
Cazarea rezidențială confortabilă, în campus, este la distanță de doar un minut de Kings Pathways Center
și oferă:
• Camere duble cu baie separată.
• Camere single disponibile, de asemenea.
• Toate camerele au acces gratuit la internet.
• În fiecare bloc de locuințe se află zone separate, destinate tuturor studenților, dotate cu TV, video și
jocuri de interior.
• Director rezident și securitate asigurată permanent.
• Facilități de spălătorie cu deservire individuală.
Oportunitățile de transfer includ:
• Universitatea Emory
• Universitatea de Stat din Iowa
• Universitatea Northeastern
• Universitatea Purdue Calumet
• Universitatea de Stat din Washington
și multe altele.
New York, Concordia
Avantajul oferit de New York City
Opțiune
New York City și, la nivel extins, Statul New York oferă una dintre cele mai mari și mai cuprinzătoare
opțiuni de universități din SUA. De la instituții de elită, făcând parte din Ivy League, cum ar fi Columbia
University, la sistemul CUNY și SUNY, New York-ul oferă o plajă de oportunități extrem de largă în
vederea obținerii unei licențe.
Locație
Chiar în imediata apropiere a Manhattan-ului, există o locație ideală pentru studenții internaționali.
Colegiul Concordia oferă atât o reședință într-o suburbie exclusivistă și sigură, situată în Westchester
County, dar și accesul facil, în mai puțin de 30 minute, către Grand Central Station, direct în forfota
Manhattan-ului.
Economie
Ca una dintre puterile financiare și de afaceri din lume, New York-ul este locul pentru oricine aspiră la
succes, la o carieră internațională în afaceri, știință, drept sau arte. Toate universitățile de frunte din New
York și din jurul acestuia au legături strânse cu multe dintre cele mai bune companii cu sediul în acest
mare oraș.
Poți petrece cel puțin primul an la Colegiul Concordia. Fondat în 1881, Colegiul Concordia este un colegiu
educațional de arte liberale cu durata de patru ani, care face parte din Sistemul Universității Concordia.
Colegiul Concordia oferă studenților o locație fantastică în care pot trăi și studia. Campusul este situat
într-o zonă sigură și prosperă din Westchester County, New York, la mai puțin de 30 minute cu trenul de
centrul Manhattan-ului. Studenții pot beneficia de interacțiune individualizată cu profesori de specialitate
într-o comunitate mică, bine închegată. Mai mult de 75% din profesori dețin cele mai înalte calificări în
domeniul lor specific de studiu.
La Concordia, studenții care studiază provin din 25 de state ale SUA și mai mult de 34 de țări din
întreaga lume. Aici, poți beneficia de un raport student-facultate de 13 la 1 și grupe ce includ în medie 17
studenți. Aici fiecare student este o persoană, nu un număr.
Clasificări
• Locul al 32-lea în ediția pe 2014 a US News & World Report la secțiunea pentru cele mai bune colegii
din Regiunea Nord.
• Locul al 4-lea pentru diversitatea etnică între colegiile din Regiunea Nord.
Specializări
• Pregătire inițială în inginerie
• Afaceri
• Digital Media / Producție Video
Criteriile de admitere
GPA: 2,5
TOEFL: iBT 80
IELTS: 6,5 general
SAT: nu este necesar
Cazare
Studenții incluși în programul de pregătire academică locuiesc în campus, la Romoser și Rippe Hall.
• Gradul de ocupare: Reședința este împărțită în apartamente cu câte 9-19 camere. Camerele pot fi
duple sau triple.
• Facilități de baie: Două dușuri și două / trei grupuri sanitare pentru fiecare apartament.
• Mobilier: Fiecare cameră este mobilată cu două paturi, două dulapuri, două locuri pentru depozitarea
hainelor și două birouri.
• Planificarea meselor: Demipensiune.
• Zona comună: cel puțin un salon comun pe hol cu TV cu ecran plat, cuptor cu microunde și automate
(gustări și băuturi).
• Spălătorie: Fiecare apartament este dotată cu mașini de spălat și uscătoare pentru uz individual.
Oportunitățile de transfer includ:
• Universitatea din Rochester
• City University din New York: Baruch College
• Universitatea de Stat din New York, Albany
• Universitatea de Stat din New York, Geneseo
și multe altele.
Statul New York, Canisius
Avantaje în Statul New York
Opțiune
Universitatea de Stat din New York reprezintă cel mai mare și cel mai cuprinzător sistem universitar de
stat din SUA. Aceasta oferă o plajă extrem de largă de oportunități, având peste 400 000 de studenți
înscriși la programele de licență în cele 64 de campusuri.
Locație
Statul New York oferă locația ideală pentru studenții internaționali. Desigur, există și accesul facil
către unul dintre cele mai mari orașe ale lumii, New York, și conexiuni excelente de transport. Este, de
asemenea, o regiune frumoasă cu munți, lacuri, păduri și o zonă de litoral. Mai mult, se poate ajunge
printr-o scurtă excursie, peste graniță, la Toronto, în Canada.
Economie
Ca una din marile puteri mondiale financiare și de afaceri, New York-ul este locul ideal pentru oricine
aspiră la succes într-o carieră internațională în afaceri, știință, drept sau arte. Sistemul SUNY are legături
strânse cu multe dintre cele mai bune companii de aici.
Vei petrece cel puțin un an la Canisius și poți rămâne acolo până la obținerea licenței. Canisius este cea
mai mare universitate privată din vestul Statului New York și este, în mod constant, pe primele locuri
în clasificările privind cele mai bune colegii regionale din nord-est. Fondată în 1870, astăzi universitatea
ocupă 32 de clădiri situate pe 72 de hectare, într-un cartier rezidențial în zona central-nordică din Buffalo.
Canisius oferă programe academice și facilități de cea mai bună calitate, precum și o facultate
remarcabilă, considerată printre cele mai bune în domeniu. Cursurile se desfășoară într-un campus cu
facilități de cel mai înalt nivel și în afara universității, prin intermediul unor interesante studii de teren și
oportunități de stagii.
Clasificari
• Locul al 2-lea în cadrul programului de contabilitate din Statul New York.
• Locul al 27-lea, în ediția pe 2014 a US News & World Report, în topul celor mai bune colegii ale
Americii, privind universitățile din Regiunea Nord.
• Locul al 7-lea în categoria “Cele mai valoroase universități” pentru universități regionale din nord.
Specializări
• Contabilitate
• Inginerie
• Management
• Economie
• Arte pentru medii de comunicare computerizate
Criteriile de admitere in primul an
GPA: 3,0
TOEFL: iBT 79
IELTS: 6,0 general
SAT: nu este necesar
Cazare
• săli renovate recent, cu camere duble sau single și cinci băi pe etaj.
• Salon social, chicinetă și cameră de studiu la fiecare etaj.
• Camere pentru studenți dotate în întregime cu televiziune prin cablu și acces la internet.
• Laborator de calculatoare și facilități de spălătorie.
• Cazarea în apartamente, disponibilă, de asemenea, pentru studenții mai în vârstă.
Oportunitățile de transfer includ:
• Universitatea din Rochester
• City University din New York: Baruch College
• Universitatea de Stat din New York: Albany
• Universitatea de Stat din New York: Geneseo
și multe altele.
California, Marymount
Avantaje în California
Opțiune
California are mai mult de 300 de colegii și universități acreditate. Cinci din primele zece universități
publice din SUA sunt în California, având astfel unul dintre cele mai bune sisteme de educație din lume.
Locație
Frumoasele zone de plajă, apusurile de soare uimitoare și munții incredibili oferă mediu deosebit și
o motivație în plus pentru a studia aici. Această zonă înfloritoare pentru tehnologie, creativitate și
oportunități este unul dintre cele mai dinamice locuri de pe planetă.
Economie
Fiind una dintre cele mai mari economii din lume și locul unde se află Silicon Valley, California poate, cu
siguranță, deschide multe opțiuni de carieră pentru asigurarea prosperității tale personale.
Universitatea Marymount California este locul pe care îl vei numi acasă, cel puțin în primii doi ani.
Această școală catolică, educațională în artele liberale, se află situată într-un campus principal de
aproximativ 6,5 hectare, într-o locație uimitoare, cu vedere spre Oceanul Pacific. Marymount își sprijină,
de 45 de ani, studenții în construirea viitorului lor profesional. Aceasta combină o locație californiană
sigură și idilică cu anumite condiții de experiență urbană, în vederea obținerii unui mediu de învățare de o
mare bogăție culturală, care are în centrul său studentul. Este o universitate deschisă studenților de toate
credințele, care caută să își transforme viață în plan personal, profesional și academic.
Specializări
• Afaceri
• Studii Media
• Arte Liberale
• Psihologie
Criteriile de admitere
GPA: 2,5
TOEFL: iBT 61 (nicio secțiune sub 12)
IELTS: 6,0 general (nicio bandă sub 5.5)
SAT: nu este necesar
Cazare
Studenții din primul si cel de-al doilea an locuiesc în superbul campus rezidențial San Pedro.
• 78 de case cu două etaje, recent renovate, complet mobilate.
• Toate includ bucătărie, living, terasă și garaj.
• Blocuri de apartamente de patru persoane și apartamente pentru șapte persoane precum și un număr
limitat de camere single.
• Cameră de spălătorie, hol de studiu, terenuri de baschet și volei, magazin pentru gustări și pavilion în
aer liber.
Oportunitățile de transfer includ:
• Universitatea din California, Berkeley
• UCLA
• Universitatea din California de Sud
• Universitatea Pepperdine
• Universitatea de Stat din California
și multe altele.