Cu o atmosferă vibrantă, plină de studenți din toate colțurile lumii, diferiți din punct de vedere culural dar uniți prin educație și prin pasiuni comune, Canterbury Christ Church University este una din cele mai moderne și prietenoase instituții de învățământ superior din UK.
Campusul principal este situat în orașul medieval Canterbury, universitatea având, de asemenea, încă patru campusuri distribuite în toată regiunea Kent: Broadstairs, Folkstone, Medway și Salomons. În oricare din aceste 5 campusuri vei învăța, o să descoperi aceeași căldură și atmosferă pozitivă.
Universitatea este cel mai mare centru de învățământ superior din Kent, fiind recunoscută mai ales pentru studiile oferite în domeniul serviciilor publice (formarea cadrelor didactice, poliție, asistență socială, sănătate și asistență medicală). Acestea, precum și restul domeniilor de studiu, compun cele 1000 de programe oferite atât la nivel universitar (licență), cât și postuniversitar (master, doctorat).
Facultatea dispune de multe facilități, printre care:
Augustine House – biblioteca, construită în 2010, reprezentând o investiție de milioane de lire, oferă studenților o mulțime de facilități, printre care internet Wi-Fi gratuit și laptopuri pe care studenții le pot împrumuta, prin programul iBorrow.
Un nou centru de sport – centrul sportiv s-a deschis în anul 2010 de dubla campioană olimpică Dame Kelly Holmes. Centrul este perfect atât pentru cei care sunt entuziasmați de diferite sporturi, dar și pentru cei ce vor să se mențină în formă.
Facilități IT și biblioteci în fiecare campus – studenții au acces la publicații și jurnale online, dar și peste 335.000 de cărți care să îi sprijine în procesul de învățare.